vineri, 28 iulie 2017

To me

"I’m not tragic these days, I don’t weep, but I feel alone, bewildered, far from you, far from everything — nothing has any meaning." - Simone du Beauvoir


Cu cinci ani in urma, am scris pentru prima oara. 
Dintr-o durere mica, s-a nascut o dorinta mare, mai mare decat mine, decat toate emotiile pe care am reusit sa mi le transpun vreodata pe hartie, decat orice poveste pe care am trait-o de atunci. 
Am scris pentru mine, despre mine si mai tarziu, despre noi. 
De prea multe ori am ramas fara echilibru, mi-am lasat pasii sa urmeze drumuri care urmau sa nu duca nicaieri, doar fiindca n-am stiut cum sa stau pe loc. Pe aceleasi drumuri m-am si ratacit si nu am mai gasit nicio ramura de mesteacan pe care s-o iau drept reper spre o viata mai buna, sau spre mine insami. 
Am gasit, totusi, cateva randuri goale pe care le-am umplut cu ganduri pe care n-am reusit sa le spun nimanui iar alteori, cand apasarea era asa de puternica incat strivea insasi cuvintele ce mi se involburau in minte, le-am umplut cu tacere. 
Au fost cinci ani in care s-au intamplat multe, in care s-a schimbat tot ce obisnuia sa-mi fie familiar, in care m-am transformat in aceasta versiune a mea, in care se afla blocata inima unei fete de 13 ani, inima care pare sa nu mai gaseasca drumul maturitatii, al unei intelepciuni spirituale despre care a tot citit de-a lungul acestor cateva sute de zile...  
Am ramas tematoare si confuza, cu zile in care ma adun din mine insami doar dupa ce-mi revars tot tumultul de idei, dezamagiri si visuri in acest univer creat din si pentru mine. 
In serile cand nu am stiut ce sa mai spun despre mine, am vorbit despre o prima dragoste al carei capat nu-l mai pot gasi, in mrejela careia m-am incurcat atat de tare incat eliberarea imi pare doar un termen din dictionar, nimic ce pot, intr-adevar, atinge. 
Iar alteori, mi-am insirat adolescenta plina de urcusuri si coborasuri, mici realizari personale, tulburari emotionale, cateva plimbari, cativa oameni care au ales un cu totul alt drum, pe care n-am sa-i mai intalnesc dar despre care voi mai gasi intotdeauna inca un lucru sau doua de spus pentru simplul fapt ca, in constinta mea, prea putine lucruri se termina cu adevarat. Pentru ca sunt un om sensibil. Inca de cand am deschis ochii pentru prima oara. 
Realitatea care mi-a fost prezentata inca de pe atunci m-a dezamagit in moduri pe care doar
scriindu-le am reusit sa le accept. Sunt o fata mica, mai mica decat este orasul asta in tot universul. 
Mi-a placut sa visez si sa scriu despre asta si despre tot ce mi-as fi dorit sa strang in brate, dar nu s-a putut pentru ca viata are propriile sale reguli, fiindca iubirea este...ceva ce nu stiu sa definesc dar despre care trebuie sa scriu din cand in cand, ca sa-mi recapat un oarece sentiment de identitate. O adolescenta pe care nu sunt sigura ca mi-ar placea s-o recitesc peste ani dar care presupun ca-mi va lipsi, pentru simplul fapt ca e frumos sa fii tanar, in ciuda tuturor lucrurilor care par un pic prea grele. 
Sunt cinci ani si mai urmeaza, poate, inca multi altii... Despre care trebuie sa scriu, ca sa ma linistesc, ca sa imi dau seama, la capatul unei zile aflate inca departe, cine sunt eu si de cine-mi este inca dor.

Ascunsa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu