Despre tine

" Sufar in tacere si, uneori, mai scriu, iti mai scriu, 

            Ca sa ma induc in eroare ca eu mai exist pentru tine [...] " - Nicio nadejde, Adrian Paunescu

Ma ascund de litere ca de mine insami, caci ce-as putea sa-ti mai spun, sa-mi mai spun cand, gandindu-ma la mine, mai am o singura certitudine, aceea ca ma aflu intr-un crunt zbucium si intr-un cumplit dor de tine si de ceea ce eram in prezenta ta.

Azi, nu ma mai gasesc nici macar in mine insami. Si ma schimb intruna, incercand sa gasesc acel eu cu care sa pot convietui, cu care sa ma pot impaca.. Si ma intreb, in ce fel te schimbi tu . 

Iar oamenii ma intreba de tine, nestiind in ce groaznic gol imi afunda sufletul intrebarile lor, ma intreaba oamenii de tine cu certitudinea ca eu cu siguranta stiu, si cum sa le spun, oare, ca abia mai stiu de mine ? Iar in unele zile, cand indraznesc sa dau glas gandurilor despre tine, intreb si eu pe cate unii, cu o idiferenta ce nu tradeaza suspinul din mine, ce mai faci . Mi s-a spus ca ti-ai mai pierdut din zambet, ca ai planuri.. Ca vrei sa pleci departe si ca de mine, nu mai intrebi deloc . 

Iar eu... ratacesc in universul meu mic, cautandu-te adesea.

Ma duc in cluburi si strabat orasul la ore mult prea tarzii, uneori beau un pic cam mult si ma sarut un pic prea rece, si ma cert cu mine, cu lumea, ma cert cu Dumnezeu fara a-mi gasi pacea, scopul, sinele.

Privesc marea gandindu-ma la tine, citesc poezii cautandu-ti forma buzelor printre randuri si, oricat de tare bate vantul, oricat de nesfarsiti cad stropii peste orasul asta insuportabil, in mine insami parca-ti mai aud, inca, glasul. Parca te vad si azi, dupa prea multe zile de cand nu mai esti, cum zabeai cu subinteles  si ce mult imi placea tristetea vietii, cand o traiam alaturi de tine. 

Mi-e groaza de mine insami si de toate randurile pe care nu le  pot lasa decat goale, si ma umple de nefericire toate locurile din jur si toti oamenii care mi-ar placea sa se opreasca din vorbit ca sa auda si ei cum iti suna glasul in amintirile din mintea mea. 

Si cand seri lungi si nedormite imi strabat existenta, as vrea doar sa mancam o eugenie, undeva intr-un colt de strada, vorbind despre visurile pe care obisnuiam sa le avem.. 

Iar cand vei pleca departe, poate n-am sa te mai vad vreodata si daca intr-o zi soarta ne va pune din nou fata in fata, ce-am mai putea sa ne spunem ? Ce-as mai avea sa-ti spun, cand nu mai am nimic sa-mi spun mie..as mai vrea doar sa stiu de ce nu ti-ai luat ramas bun, si ai plecat asa, fara un ultimul cuvant pe care sa mi-l amintesc peste ani. Imi voi aminti, deci, doar tacerea, doar tot ce-am avut in trecut si tot ce nu am in prezent. 

Dar oricat de plina de nimic mi-ar fi viata, mi-as dori sa nu te uit in veci, sa mi te amintesc in detaliu, sa-mi amintesc forma mainilor tale pe care cuvintele nu o pot reproduce si  felul cum zambeai. Iar daca tu m-ai uitat iar timpul iti va sterge din memorie tot ce-am insemnat vreodata, daca intr-o zi n-ai sa mai stii numele meu, as lua asupra-mi toata durerea pe care tu n-ai simtit-o si toate lucrurile pe care tu nu ti le-ai amintit...si-am sa scriu despre tine ca despre o poveste pe care o traiesc in fiecare zi. 

Pentru ca te-am iubit atunci si pentru ca, datorita tie, m-am iubit, un pic, pe mine. 

Ascunsa