vineri, 30 octombrie 2015

Un intreg

 " But because things change [...] and life doesn't stop for anybody . " - Stephen Chbosky

Cat de disperati , fascinati si distrusi sunt oamenii de trecerea timpului . Cat de fascinata si tulburata sunt , deseori , eu . Ma tulbura linistea noptii cand orele trec repede iar mie mi-e greu sa dorm , cand caut un refugiu , orice , numai sa ma pierd in odihna si cand ma gasesc zorii asa , mai tacuta si mai istovita ca deobicei .
Dar timpului nu-i pasa de durerea pe care o provoaca cand aluneca usor la vale , macinandu-se in ceva inexplicabil , inexistent . Nu se opreste niciodata sa-mi explice unde a disparut acea fata pe care obisnuiam s-o cunosc , unde am disparut eu . 
Oare m-a luat cu el , in valurile uitarii sau plutim  amandoi pe undeva , in trecut , veghind prezentul asta nechibzuit . 
Dar ce-as putea sa-i spun timpului , cum sa-l acuz ca rapeste oameni , vieti , momente , vise si clipe de nesomn , cand orice as zice isi coninua lunga calatorie spre nimic , ce-i pasa lui , ce-mi mai pasa mie..
Stiu doar ca obisnuiam sa cunosc o fata ce gandea adesea ca atunci cand isi va intalni dragostea , isi va intalni fericirea si ca aceasta nu poate exista fara . Visa ca petrecerile galagioase , noptile petrecute cu oameni pe care se preface ca-i place , pe langa prieteni calatori , pe langa fumul ce se prelinge din tigarile lor si  in preajma muzicii a carei versuri nu le cunoaste ii va aduce , cumva , fericirea , pacea . Credea ca asta e tot ce poate sa ceara de la viata momentan . Uneori a fost asa . Dar n-a fost despre oamenii din jur , n-a fost despre bauturile tari , a fost doar despre ea . Uneori era fericita pentru ca-si dorea sa fie , pentru ca intr-o mica masura , simtea ca merita sa fie . Dar fericirea ei era diferita , era fericita ca de acolo , de pe plaja incinsa de rasuflari tinere poate vedea mai bine stelele , ca focul de tabara incalzea altfel sufletul , ca apartinea , macar putin de altii si ca altii ii apartineau ei . Voia sa-i apartina ..Asa ca s-a lasat sa fie fericita , in noptile tarzi si in diminetile reci , prin rarele melodii pe care le stia si le iubea cu adevarat . 
In lipsa unei " jumatati " in care credea atunci , isi distragea mintea si sufletul cu " iubiri de vara " pe care urma sa le regrete pe urma , fiindca stia ca ea nu e asa , ca nu vrea asta cu adevarat , dar facea lucruri contra ei , doar pentru ca asa parea .. normal , doar pentru ca asa era diferit . 
Si isi iubea prietenii . Sincer si cu adevarat . Ii iubea si spera , mai mult ca orice , ca si ei sa o iubeasca la fel de mult . Ar fi dat lucruri si clipe multe , pentru prietenii aceia ce o faceau sa se simta acasa . In fond , a cautat ceva ce poate a inteles in final ca nu e , de fapt , prioritar pentru ea . A vrut sa fie iubita de oamenii pe care credea ca ii iubeste , sau ii iubea , nu mai stie acum . A vrut sa fie o prioritate pentru cei ce erau esentiali  , a vrut ca , desi diferita din anumite puncte de vedere de ei , sa fie  pretuita .
Cunosteam fata asta egoista si posesiva dintr-o dorinta inexplicabila de a se simti iubita , dintr-o dorinta inexplicabila de a apartine de ceva , de altcineva . Si voia , cu adevarat , ca ceilalti sa-i apartina . 
Nu stiu cum sunt altii , cum isi traiesc ei povestile , cum isi ascund sau isi marturisesc cele mai adanci ganduri si traieri  sau daca o fac vreodata ... Daca isi recunosc lor  ca fiecare lucru pe care l-au facut a fost ca o speranta ascunsa dar imposibil de atins ? 
Nu mi-e dor de fata aia dar imi lipseste , uneori , felul in care visa . 
Fiindca acum stie ca nu stie cine e , dar ca s-a schimbat . Acum prietenii sunt oameni pe care obisnuia sa ii stie si ca daca este cu cineva in lumea asta , atunci acea persoana e ea insasi . Stie ca nu are nevoie de nicio " jumatate " fiindca nu exista una , fiindca ea e un intreg . Un intreg nu are nevoie de jumatati , nu are nevoie de nimeni . Un intreg nu vrea pe nimeni , se vrea pe el . Sa se inteleaga, sa se ierte , sa se vindece . 
Adevarul despre fata asta , adevarul despre mine este ca mi-e frica de orice vine din alta parte in afara de interiorul meu , mi-e frica de prietenii pe care obisnuiam sa-i vad ca pe magie iar acum , obisnuiesc sa nu-i mai vad deloc . Mi-e frica de orice ar putea sa-mi perturbe linistea , de orice persoana de care as putea , din gresala , sa ma indragostesc . Ma rog intr-o tacere deplina ca astfel de lucruri sa stea cat mai departe de viata mea pentru ca videcarea mea nu se mai afla acolo unde obisnuiam sa o caut . Poate ca am inteles , atat cat pot , ca ma vindec singura de mine , prin mine insami . Fericirea fetei aleia nu mai e in oameni ... e in valurile marii . 
Asa ca acum , caut valurile inimii mele si stiu ca nu te poti distrage de tine insati prin nimic .. prin nimeni asa ca nu mai fug , doar ma caut . 
Ascunsa

sâmbătă, 24 octombrie 2015

contact vizual


" There is something about her eyes . Eyes don't breathe . I know that much . But hers looked breathless . " - Mary E. Pearson
Ma uitam la femeia asta fiindca parea blanda , parea in asa fel incat , daca i-as fi spus cel mai groaznic secret din lume , mi-ar fi zambit si l-ar fi pastrat . Asa ca m-am asezat in fata ei , fara sa ma gandesc cum sau de ce , o descriu acum gandindu-ma mai bine la ce-am crezut inainte sa o vad cu adevarat dar cert este ca  , nu mai stiu ... Cred ca lucrurile care ajung sa conteze intr-un fel sau altul vin pur si simplu , trupul tau se misca intr-o directie sau alta , fara a te intreba daca vrei cu adevarat sa mergi acolo , cand ceva te cheama , te duci , nu pui intrebari .
Asa ca m-am dus si m-am aszat in fata ei , fara sa stiu ce sa-i spun si ce sa fac . 
Ne-am uitat una la alta si mi-ar fi placut sa-mi vad ochii atunci , sa-mi dau seama daca simteam sau nu ceva , daca aratau sau nu altfel . Dar nu stiu cum erau ochii mei ... dar ai ei erau blanzi si patrunzatori ca si cum ma cunostea de mult , ca si cum ma astepta acasa.


- De ce iti e teama ?


Imi e teama de felul in care mi se strecoara viata printre degete , fara a o putea retine , uitandu-ma la ea , nemiscata , incremenita , stupefiata . Adevarul e ca mi-e teama si ma simt de parca mi-a fost teama toata viata de felul in care voi creste , cand eram mica imi era teama de cum va fi cand ma voi face mare , acum imi e teama ca n-o sa mai fiu niciodata mica si ca intr-o zi , o sa fiu chiar mai mare , imposibil de mare si ca adevarata viata ma va lovi din plin , fara sa stiu s-o primesc vesel , cu bratele deschise . 
Imi e frica ca n-o sa stiu , ca n-o sa ma stiu . Si ca o sa fiu asa ca toti ceilalti , un adult nefericit cu o slujba pe care nu o vrea , cu multe visuri pe care se preface ca nu le-a avut niciodata  si o gramada de cicatrici pe care nu le mai poate ascunde .
Si daca ma voi plimba pe strazi pusti , langa suflete reci si niciodata nu voi incalzi pe nimeni , nici macar pe mine . Daca nu voi avea in mine destula putere , destul curaj nu doar sa ajung acolo unde imi doresc , dar sa suport faptul ca poate , n-o sa fie asa . Mi-e frica ca nu ma voi bucura niciodata cu adevarat si ca , daca voi avea in mainile mele acea bucurie , nu voi stii ce sa fac cu ea . Imi e frica sa traiesc dar mai frica imi e ca n-o voi face , ca n-o fac . Ca nu voi intelege niciodata ce inseamna sa traiesti . Nu , nu imi e teama , sunt de-a dreptul infricosata , chinuita de ganduri obositoare , reci , coplestioare ...
Dar n-am putut sa spun nimic din toate astea , ci doar ca ...


- Nu mi-e teama .

- Atunci de ce ai retineri ?
- Pai nu am , nu stiu ...
- Stii ca esti minunata , nu-i asa ?
- Pai .. nu .
- Nu ? De ce ?
- ...

Si pe urma am zis-o , l-am zis , pe el , pe vis . Cel mai mare vis din toate cate am avut . Am zis-o poate din dorinta de a parea real , pentru altii dar mai ales pentru mine . Am zis-o fara sa stiu cum , de ce si cand . S-a intamplat fiindca poate acolo e inima mea , si departe de toata perdeaua de teama , inca mai palpaie dorinta .
Si nu-mi pare rau , pentru ca aceasta straina nu doar ca nu mi-ar fi putut face niciun rau , dar era bucuroasa si mi-a spus ca am nevoie de incredere si de bucurie . Mi-a spus ca poate nu toti vor gandi la fel ca mine , nu toti ma vor placea , nu toti vor intelege , dar eu trebuie sa ma multumesc cu faptul ca eu ii pot intelege pe ei . Si intr-un fel , a fost bine ..
Si mi-a mai spus ca inspiratia e mereu acolo , doar ca uneori n-o voi gasi si ca va aparea mereu , dupa primele cuvinte ...
Si apoi am plecat si nu cred ca o sa o mai vad vreodata dar stiu ca intr-un fel noi doua suntem la fel , doar ca la cativa ani de viata distanta , stiu ca acum mai e cineva care-mi cunoaste povestea si visul si poate ca , uneori va spera in liniste pentru mine , poate va veghea asupra mea , asteptand sa vada cum am invins , negresit , teama . 

joi, 22 octombrie 2015

sa aud cum bate vantul

  Locul asta e la fel de gol ca mine . 
Imi place ca niciodata n-a fost altfel , decat cum am fost si eu si poate ca intreaga viata e asa , ca o oglinda . Tot interiorul meu plin de nimic se revarsa in exteriorul rece , tomnatic . 
Dar daca iubesti toamna , atunci raceala din jur e doar un mod de a o simti mai bine .. 
Nu stiu ce am devenit si cand am devenit , dar vara a trecut ca un val iar acum , cand am ajuns la tarm , ma caut printre firele de nisip . 
Nu mai am in mine nicio dorinta si printre cei cativa oameni pe care-i mai am injur ma pot zari , in sfarsit , pe mine . Sunt undeva , singura . Nu sunt trista iar toate lucrurile care obisnuiau sa ma faca asa , nu mai au acum niciun efect asupra-mi . 
Am mai fost asa candva ... intr-o completa amorteala , ca si cum timpul s-a oprit pentru mine , ca si cum zilele sunt un vis pe care-l am in fiecare seara , neschimbat . E ca si cum astept cuminte ziua in care ma voi trezi , sa traiesc . 
Dar acum e altfel fiindca altfel sunt si eu . Acum nu incerc sa fiu asa sau in alt mod , acum sunt asa cum ma bate vantul , nu vreau nimic , nu simt nimic iar singuratatea prezenta , cumva , doar in mine, imi face placere . Candva credeam ca a fi singur inseamna sa fi trist si nimic nu ma inspaimanta mai tare , dar acum mi-e frica parca , sa nu pierd asta . Nu singuratatea e grea , oamenii o fac sa fie asa pentru ca oamenii , sunt la randul lor ... grei .
Sunt grei pentru suflet , cu toate greutatile pe care le poarta si ei la randul lor si le transmit altora si tot asa ... si in final nimic nu mai e usor si totul pare un haos si atat de putini gasesc scapare . Si nu vreau sa fiu asa .. Nu fug de oameni  , fug de mine ca sa ma intorc intr-un fel , tot la ceea ce sunt sau ce vreau sa fiu . Nu mi-as dori decat sa fie liniste in jur , sa pot sa aud vantul . Oamenii tipa tot timpul . Tipa si atunci cand tac , tipa la altii , tipa la ei , uneori si eu tip la mine . Tip la mine ca sa aud mai bine , ca sa ma conving ca am un drum pe care nu pot sa merg daca nu muncesc mai mult , daca nu ma ridic mai mult . Si ce bine ar fi daca n-ar mai tipa nimeni , ca sa-mi pot auzi propria vocea . 
Propria vocea care-mi spune doar cat de departe trebuie sa plec , sa gasesc cumva echilibrul dintre singuratate si opusul acesteia , oricare ar fi el . Vocea asta care stia candva sa-mi spuna cum sa scriu si cum sa fac dar care , acum , abia mai murmura , mi-e plina mintea de tot ce n-am vazut vreodata , de tot ce n-am gandit vreodata . E ca ceva in mine ce imi bate necontenit in inima dar nu stiu cum sa-i raspund , cum sa-mi raspund ? Ce fac , ce caut , ce vreau , ce scriu ....
Cata neputinta in firea unui om , de parca e plamadit din fire de iarba , incapabile sa faca altceva decat sa cresca . Cum vreau sa ma zbat sa ajung undeva asa departe incat nimic sa nu imi mai fie familiar , nici macar propriul nume , cat de zadarnica pare toata aceasta oboseala , cat de batrani suntem noi , tinerii , parca plini de nimicul vietii . 

Ascunsa

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu