"Nu"

            Cand l-am vazut la usa asteptandu-ma , primul meu gand a fost " Ce caut eu aici ?! " " Zambeste , trebuie sa zambesti , relaxeaza-te si fi draguta ! "

Adevarul e ca nu mi-as fi dorit sa fiu draguta si nu mi-as fi dorit sa fiu acolo , nu cu el cel putin .

Sa-mi fie greu sa zambesc ? Nu stiu daca aceasta senzatie se datoreaza mai multor evenimente neplacute ce mi-au zguduit viata in ultima vreme sau din cauza ca pur si simplu n-ar fi trebuit sa accept aceasta " intalnire" , dar neputinta mea de a zambi m-a lasat pe mine insami fara cuvinte , caci eu zambesc mereu . Eu zambesc fara sa fiu fericita , sa zambesc e un reflex si foarte rar zambetul meu e fals.

Dar am simtit ca in acel moment zambetul meu a fost .. cel putin crispat.

Mi-a luat putin sa-l analizez din cap pana-n picioare , nu ca m-ar fi interesat cu adevarat ceea ce urma sa vad , era rosu in obraji , dar asa a fost pe toata durata " intalnirii " deci nu stiu daca era din cauza mea sau asa e el , parea timid si nu stia ce sa spuna , era de asemenea prea scund pentru gustul meu  . L-am analizat si raspunsul a fost " nu " .

Nu stiu ce s-a intamplat mai exact , e un baiat inteligent , nu sclipitor , dar e inteligent . Are o privire sincera si blanda , nu e genul de mitocan care ar intentiona sa raneasca o fata , este un baiat simplu si politicos si spre oroarea mea , nu-amuzant . Si raspunsul meu a fost " Nu , nu vreau sa ma mai vad cu el niciodata si clar nu vreau sa fim mai mult decat prieteni . "  Ba mai mult , dupa acest gand rautacios , adresat unui om care nu cred ca-l merita , a urmat intrebarea colosala " De ce ma intalnesc cu toti dobitocii ?! "  Desi el nu e dobitoc .

             Cam aceste ganduri imi rataceau mie prin minte in drumul spre cafenea , in caldura ametitoare a unui sfarsit de primavara , pe la orele 11 , inainte de scoala .

Desi gandurile mele erau acestea , incercam sa intretin si o oarecare conversatie cu un baiat pe care l-am simtit din start a fi ne-vorbaret .

Am primit darul de a conversa cu orice tip de persoana , sunt " flexibila " , ma strecor printre caractere de oameni si in mare parte , gasesc subiecte de discutie . Daca discutia nu imi place si e plictisitoare , nici nu prea conteaza , important e sa nu ramana acea liniste apasatoare si mai apoi jenanta prea mult timp intre doua persoane . Si cu toate ca eu ma  " descurc " , nu-mi place sa fiu in compania persoanelor " nu-vorbarete " fiindca astfel , pe langa gandurile mele tulburatoare din acel moment , trebuia sa-mi folosesc creierul si pentru a intretine o conversatie , pentru a parea relaxata si bine dispusa si sa mai fac si fata caldurii ! E ... aiurea .

In timpul sederii noastre pe canapea conversatiile au fost banale , plictisitoare si de cele mai multe ori am vorbit despre lucruri pe care deja le discutasem pana atunci . A incercat de cateva  ori sa ma priveasca in ochii dar nu am vrut sa fie reciproc , nu am vrut sa-l jignesc intr-un fel , nu eram sigura pe mine  , ma gandeam ca asa si-ar da seama ca nu ma simteam bine , deloc. 

             Cele doua ore au trecut relativ repede , m-am simtit jenata de " pupicul " lui pe obraz de la final , caci nu stiam cum sa fug mai repede . 

Sunt aproape convinsa ca nici el nu s-a simtit bine , stiu ca a fost in mare masura din cauza mea  caci n-am fost eu insami si totul mi s-a parut o scena de teatru prost jucata . 

In drum spre liceu gandul imi zbura involuntar la acel " el " care mi-a adus numeroase lacrimi pe fata , ma gandeam cat de stupida e viata , caci dupa toti baietii draguti sau cel putin decenti pe care i-am intalnit , dupa toate lucrurile dureroase si umilitoare pe care le-a adus " el " in viata mea , e inca singurul cu care mi-ar fi placut sa-mi petrec azi dimineata , sau dupa-amiaza , singurul care m-a facut sa zambesc acum multe saptamani cu adevarat , singurul pe care il priveam cu placere . 

Si aceste lucruri nu sunt doar imposibile , stupide si revoltatoare , sunt de-a dreptul tampite ! 

In rest , continui sa detest viata de liceu , in alte privinte mi-am mai revenit .

Ascunsa 

People :)

 Ma gandeam ca mi-am mai revenit , dar nu .
Am aceeasi stare tampita de fix 21 de zile .
Nu se schimba nimic , m-am saturat , nu mai suport . Incep sa-mi pierd credinta , e ultimul lucru pe care nu-l vreau  dar pur si simplu nu mai pot.
Si totul e naspa.
Afara e cald si eu nu suport caldura si orasul asta care deja incepe sa fie tixit de oameni si iar oameni . Asta urasc chiar mai mult .
Adica mai e un pic pana incepe oficial vara , de ce trebuie sa fie inca de pe acum tixit ?! 
M-am saturat de oameni nesuferiti , m-am saturat sa ma calc in picioare pe cei cativa mm de trotuar pe care-i avem si noi , pietonii .
M-am saturat de strazile astea permanent in lucru , ca nici n-ai pe unde sa calci , m-am saturat sa ma chinui sa ocolesc oamenii ce merg in carduri pe un trotuar plin cu masini parcate si nici macar nu te lasa sa-i ocolesti.

Sunt satula de o tona de chestii.
De colegii astia care sunt , unii dintre ei , efectiv nesimtiti si extrem de needucati.
Si poate ca as face fata nesimtirii , dar mi-e asa sila sa-i vad cum se barfesc unul pe altul iar pe fata sunt cei mai buni prieteni . Eu nu-s asa .
Am o tona de oameni pe care nu-i plac si e ok asa , sa nu-i plac si sa nu ma placa si altii la randul lor , e ok sa nu ne placem unii pe altii , dar nu te da prietenul meu si de fapt cand intorc spatele sa nu stii ce sa spui despre mine .
Cand nu-mi place un om il evit , nu vorbesc cu el decat daca sunt fortata de imprejurari , colegii mei isi spun  " te iubesc " si stau toata ziua impreuna si atunci cand unul din ei se indeparteaza celalalt incepe sa spun tot felul de lucruri.
M-am saturat sa vorbeasca despre ei , sa spuna " ala e gras " , " aia n-are tate si poarta sutien ! " nu mai suport sa aud chestiile astea , intelegeti ? Nu vreau sa ma gandesc ce lucruri se spun cand nu sunt eu de fata , nu vreau sa mai aud nimic .

Toate chestiile astea ma termina , nu mai rezist , sunt plina pana peste cap de atatea vorbe pe care le-am auzit si de atatea rautati si de atata stare naspa si de atata tristete .
Poate ca eu nu sunt mai buna ca ei dar daca am cateodata ganduri rele despre altul macar le tin pentru mine . Nu vreau  sa-i judec  dar sunt asa frustrata pe oamenii astia , pe toti , incat nu mai pot sa tac atat , trebuie sa ma eliberez cumva.
Si da , am sa scriu ca sa-mi amintesc si mai tarziu cat urasc viata de liceu si cat ma urasc pe mine , caci asa amintiri o sa am eu mai tarziu , oameni de care mi-e sila si ura .
Sunt asa dezgustata de oamenii astia din jurul meu , sunt asa  obosita de viata asta nesuferita a mea incat abia daca ma mai suport si pe mine . Si nimic n-o sa se schimbe .
Ascunsa

 Oamenii sunt foarte fericiti si fara mine , e o usurare , acum pot sa plec linistita .
 Luni
Ascunsa

Nu stiu ce-i cu mine

     Ieri
Ma trezesc devreme . Imi e inca foarte somn desi am dormit mai mult decat suficient . Privesc camera scaldata in lumina , ma enerveaza , nu se potriveste cu starea mea .
In ultimele zile am inceput sa-mi apreciez din ce in ce mai mult patul , mi se pare foarte confortabil , mai mult ca oricand , e singurul loc care ma face fericita in ultima vreme .
Merg la liceu , aceeasi stare . 
Nu vreau sa fiu acolo , vreau sa fiu acasa . Nu-mi place nimic , nu vreau sa stiu , nu vreau sa mai aud niciun cuvant despre Enigma Otiliei .
6 ore . Nu-mi pasa ce s-a intamplat in primele cinci , am continuat sa citesc . Nu-mi pasa ce fel de profesori m-au vazut , am continuat sa citesc .  As fi vrut sa plang , cartea asta chiar e trista . Initial ma plictisisem de ea , dar acum , cand totul devine trist , incepe sa-mi placa , nu vreau sa ma mai dezlipesc de ea .
Mai am 300 de pagini din 925 .
Ma uimesc fitele unei colege , imi e imposibil sa-mi dau seama cum poate cineva sa vorbeasca asa cu un profesor , sunt enervata ca profesorul nu-i da ceea ce merita . In pauza , aceeasi colega imi spune sa plec de langa banca ei " n-ai ce sa-mi spui " , imi zice . 
Ma enervez , ii zic ca nu eram la banca ei , ca nu voiam  sa-i spun nimic , sa lase fitele astea , sunt pe cale sa explodez . Vreau sa-i spun ca habar n-are pe ce lume traieste , ca e vulgara , needucata , fitoasa si proasta . Vreau sa-i spun sa-si traga bluza aia mai jos ca m-am saturat sa mi se opreasca privirea pe chilotii ei roz in dungi , vreau sa-i spun ca daca nu a fost educata sa ramana acasa  , ca de prosti ca ea sunt satula .
Sunt pe cale sa-i spun toate astea , ii zic totusi doar sa termine cu fitele , imi zice " hai lasa-ma ,  n-ai terminat ?! " Acum chiar sunt nervoasa . Vreau sa ma infig in parul ei , dar sunt prea calma , educata , fricoasa sa fac asa ceva . O colega intervine , tac din gura , dar tin minte . 
Merg la A. , ma respinge , e rece . Dupa acea intalnire si acea cearta , dupa pagini intrgi citite , pagini triste , ceva se intampla cu mine . 
Nu mai spun niciun cuvant , A. si colega de banca ma vad , ma intreaba cu o privire " afectata " ce am , le spun ca n-am nimic , nu simt ca as avea ceva . Imi spun ca mint , ca se citeste totul in ochii mei , ca se vede pe fata mea , ca vreau sa plang . 
Insist cu " N-am nimic , pe bune . " 
In sfarsit se suna , merg pe drum , tacuta .
Sunt in microbuz , imi dau locul unui domn in varsta , tot ce mi-as fi dorit era sa stau jos , dar ma rog. Stau cu privirea atintita in jos , ochii mi se umezesc constant , vad in ceata , respir adanc , nu vreau sa ma vada cineva , nu vreau sa fac o scena .
Nici macar nu stiu de ce plang . Ma rog la El , ii spun sa ma ajute , ma simt disperata , un copil plange tot drumul , plange rau , tare , imi vine sa mor . Nu-mi plac copiii , dar cei care plang sunt de-a dreptul insuportabili .
Ajung acasa , nu mai pot nici sa plang . Vreau sa-mi invat dar nu pot , nu pot sa gandesc ,nu pot sa fac nimic , nici nu-mi mai pasa ca probabil  o sa iau nota mica  la teza.
       Azi 
Imi suna ceasul la 6:30 .
La 7 ma ridic din pat , afara ploua , e intuneric . Imi place , se potriveste . 
Incep sa invat la engleza , nu inteleg nimic , ma enerveaza , inca imi e somn , incerc sa invat , sper sa tin minte , sper sa stiu . 
Apoi .. nu mai stiu ce sa repet , totul imi pare chineza . Fac un dus , dau muzica la maxim , las usa deschisa . Asta e una din marile mele placeri , sa fac dus in timp ce se aude muzica mea preferata . Si totusi , nimic nu se schimba , inca ma simt deprimata, trista , n-am pic de vlaga.
Citesc la istorie , tot nu ma simt bine . Imi place istoria si-mi place proful mai mult ca materia , el e unul din cele trei motive pentru care inca ma mai duc la liceul asta , sper din inima sa merite .
El e unul din cele trei motive care ma fac sa vreau sa raman , simt ca n-ar putea sa-mi placa istoria daca ar trebui sa ma invete altcineva , simt ca trebuie sa raman langa materia asta pe care abia acum am descoperit-o.
Ma gandesc totusi ca e prea putin ca sa ma lupt cu toti oamenii astia , nu mai suport , nu asa voiam sa fie .
Azi nu vreau s-o vad pe A. , ma raneste  ,nici nu mai vorbim . 
Ieri nu m-a lasat s-o iau in brate , as fi vrut doar s-o iau in brate , i-am spus pe un ton glumet " De ce nu ma lasi  ? De ce nu ma ia pe mine nimeni in brate ? De ce nu ma iubeste nimeni ? " 
Aceleasi intrebari mi le pun si azi ... chiar nu stiu ce sa fac .
As vrea sa stau acasa , singura , sa plang , nu stiu ce-i cu mine , nu stiu de ce .
Ascunsa

Nasol

  E nasol .
Sunt aici cativa oameni care probabil sunt ingroziti de tristetea asta cu care incurc internetul , si-mi pare rau . Nu-mi pare rau ca e posibil sa-i oripilez pe altii cu astea , la urma urmei , exista un buton de " X " care-si face treaba daca e nevoie . Imi pare rau pentru mine . Stiu , mi s-a spus de multe ori si de la persoane diferite ca-s egoista , ca ma gandesc doar la mine . E adevarat . 
Dar sunt prea plictisita in satula de propria-mi viata ca sa incerc sa corectez ceva la mine . 
Ziceam ca-mi pare rau pentru mine , ca scriu astea . 
Da , e nasol  fiindca , ar trebui sa vin sa scriu ca sunt fericita , ca sunt multumita . Nu e nevoie de un iubit sau de multi prieteni sau de haine misto ca sa fii fericit si .. multumit . Bine , e nevoie si de asta , dar am reusit sa fiu multumita , cateodata , si fara astea . 
Acum nu mai sunt . 
Nu conteaza ca din punct de vedere vestimentar stau relativ ok , nu ma mai bucura chestiile noi pe care mi le cumpar . Nu conteaza ca... ca nimic . Acum as fi vrut sa scriu si alte chestii pe care le mai am , dar nu cred ca mai am ceva in afara de asta.
Nu intentionez sa ma plang , cred ca as putea sa schimb totul . Doar ca nu mai vreau . Sunt obosita de oameni , de scoala , de mine .
Sunt tanara , am posibilitati pe care multi nu le au si , desi am defecte cu tona ( ca alta unitate de masura mai mare pentru masa nu mai stiu ) , am si putine calitati care m-au scos , uneori , din situatii de acest gen..cum ar fi optimismul.
Dar acum , nu mai vreau . 

A. mi-a spus ca intelege starea asta doar ca as putea alege sa o schimb , iar eu i-am spus ca nu vreau.
Nu sunt masochista , urasc asa mult chestia asta prin care trec , doar ca nu mai gasesc in mine puterea necesara sa trec peste . Nu mai pot fi optimista.
Nu s-a intamplat nimic deosebit ... doar ca...  
Eram de I mai la A. acasa , seara , dormeam la ea . Stateam pe scaunul de la calculator si vorbeam despre ceva , la un momentdat ma opresc si ma uit spre ea , care era in pat , cu telefonul in mana , scria mesaje , si zambea .
Parea fericita , foarte fericita . 
Si atunci , mi s-a rupt firul . I-am spus ca m-am saturat , ca am rugat-o sa inceteze , ca nu ma asculta si ca sta tot timpul cu nasul in telefonul ala nesuferit . Nu mai conteaza ce s-a intamplat dupa ( nu va imaginati ca ne-am certat ) , nu m-am suparat , cred . 
Doar ca atunci tot ce mi-a trecut prin cap a fost ca nu sunt importanta . Ca eu vorbeam fara sa fiu ascultata , ca mie nu-mi da nimeni mesaje , ca eu nu sunt sufocata de atatia oameni incat sa nu pot fi atenta la omul de langa mine , ca eu nu am un telefon ca ala si pur si simplu...Nu , nu era invidie , ma bucur ca este fericita . Eram trista , eram trista ca zambetul ala pe care l-am vazut atunci nu era din cauza mea , eram trista din cauza faptului ca ma simt singura , zilnic . 
Ca am caracterul asta imbecil care ma face sa cred ca merit o atentie colosala din partea oamenilor care conteaza pentru mine , indiferent daca eu le-o acord sau nu la randul meu . Sunt doar .... atat de nefericita . Din seara aia , parca am cazut de pe vreun bloc si mi-am facut un cucui la cap ce nu mai trece . N-am mai vorbit cu A.  decat foarte putin , in seara asta as fi vrut sa o rog sa nu se supere... sa stie ca o iubesc si ca nu vreau s-o pierd , si ca pentru ea , doar pentru ea , poate as incerca sa schimb ceva . Dar era suparata . Era suparata din cauza unei mici si inofensive dispute cu prietenul ei ... ceea ce a fost ... tare . Pentru ca ma asteptam sa fie suparata ca nu m-a vazut toata ziua desi sunt in clasa de langa ea si fiindca  in general ne vedem zilnic , pentru ca n-am vorbit toata ziua si nici ieri , speram sa-mi spuna ca-i lipsesc . Dar n-a fost asa , nici macar nu-i pasa , deci n-am mai spus nimic .

D.C. are prietena . Nu sunt eu  si nici tipa aia pentru care s-a jucat cu mine pana m-am saturat si n-am mai vorbit cu el . E o alta . Si ... poate ca e fericit , si e bine sa fie asa , doar ca sunt frustrata  pentru ca toti oamenii peste care eu inca n-am reusit sa trec , sunt foarte fericiti si fara mine . Frustrata ca desi nu vorbim , intr-un fel , speram ca le e dor de mine , ca sufera si ei , macar un sfert din cat sufar eu  ... dar oamenii uita , trec peste , gasesc oameni mai buni , cateodata nici nu simt cum o persoana nu mai e in viata lor . Eu stau pe loc . Eu n-am trecut peste nimic , eu sunt inca acolo ...
Sunt frustrata pentru ca azi am plecat plangand la scoala , fara sa am un motiv concret . Pentru ca as fi vrut sa stau acasa , pentru ca merg intr-o clasa cu 29 de elevi fara mine si pentru ca nu-mi gasesc mangaiere in niciunul din ei . Pentru ca am inceput iar sa ma cert cu mama , pentru ca nu vorbesc cu nimeni , cu absolut nimeni . Pentru ca sunt atat de singura , pentru ca am incercat sa ma rog si pentru ca simt ca a fost degeaba .
A trecut fix o saptamana de cand sunt asa obosita desi dorm suficient , de cand incep sa plang fara un motiv cert , de cand ma simt singura si pustiita si de cand imi doresc sa raman asa . Nu mai vreau oameni in preajma mea si nu ma mai vreau nici pe mine . Si nu stiu ce sa fac ,  de aceea umplu aici pagini intregi in timp ce mor de plans , e singura chestie prin care ma mai pot descarca .
Ma simt vinovata pentru ca stiu ca Dumnezeu e suparat pe mine . Stiu ca in ultima vreme am gresit cu prea multe lucruri .
Nu simt nevoia sa-i spun ca ma doare , nu-L invinovatesc , stiu ca e problema mea , stiu ca e totul in mine , la mine ... si totusi , pot doar sa umplu pagini intregi si sa plang . Pot doar sa sper ca maine nu voi vedea pe nimeni care m-a ranit , sper ca maine nu ma va vedea nimeni . Sper ca maine doar sa treaca ... Maine o sa par un om normal cand voi fi in preajma altora , nu o sa reuseasca nimeni sa-mi citeasca deprimarea asta absurda din ochii , e ok .

Ascunsa